Chelu, favorizat de ambiguitatea legii

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliarea (CNVM) „recidiveaza” si ii cere lui Chelu sa se incadreze in „prevederile art.286^1 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale instructiunii CNVM nr.1/2007„. In traducere libera, CNVM il pune sa-si vanda actiunile detinute la SIF Oltenia. De asta data constata o concertare de 8,54% din actiunile societatii din Banie. Ba mai mult, CNVM trage concluzia ca la SIF-ul moldovenesc, galateanul controleaza 7,542%.

Aceste Ordonante vin dupa ce tot in aceeasi zi a emis un atestat prin care „certifica” rezultatele si concluziile analizei efectuate de SIF Oltenia si SIF Moldova. Presupun ca au verificat si cei din Comisie concertarile… sau asa ar fi logic. Dar de ce isi baga CNVM nasul? Legea spune ca „responsabilitatea revine conducerii SIF” fara a mentiona ca este necesara implicarea CNVM. Legea insa ii da dreptul Comisiei sa constate si singura concertari, ceea ce pana in prezent nu s-a intamplat. E mai usor sa faca altul pe detectivul…

CNVM, din nou, le pune in atentie celor doua CA „sa adopte toate masurile legale care se impun„. Cu toate acestea, ca si cand nu ar cunoaste legea, domnul Tudor Ciurezu, directorul general adjunct al SIF Oltenia spune in Business Standard ca nu stie cum sa aplice legea. „Dupa trei luni daca nu si-au redus detinerile conform reglementarilor in vigoare, vom cere CNVM precizari in privinta modului cum trebuie sa procedam in continuare. Pentru ca noi nu putem decide ce actiuni si ale caror persoane din acest grup sa le vindem”, a precizat Ciurezu. Hilar de-a dreptul avand in vedere experienta acestuia in piata de capital autohtona. Si cum sa nu imi pun intrebarea: Instructiunea 1/2007 spune ca „responsabilitatea cu privire la calculul limitei de deţinere, precum şi la suspendarea drepturilor de vot în cazul în care sunt incidente prevederile art. 286^1 din Legea nr. 297/2004 şi ale prezentei instrucţiuni revine conducerii SIF sau a SAI care administrează o SIF„. Ce-i drept, CNVM s-a spalat pe maini, dar asta-i viata, SIF-urile trebuie sa aplice legea. Le e frica de Chelu celor din CA-ul SIF-urilor de cer protectia CNVM pentru a aplica legea ? Si daca da, de ce? Sau altele sunt interesele aici?

Chelu s-a suparat atat pe CNVM si ameninta cu darea in judecata, ca si cand nu ar fi depus deja plangere penala impotriva conducerii institutiei. Daca intr-adevar actiunile sunt la purtator (dupa cum afirma Chelu cu ceva vreme in urma), atunci are dreptate: „Ei nu pot sa dovedeasca nici concertarea„. Si-atunci vom avea ocazia sa vedem unul dintre efectele unei legislatii ambigue intr-un domeniu in care normele sa fie clare si transparente pentru toti participantii: piata de capital.
Un astfel de exemplu este si art. 286^1 alin (4): „În termen de 3 luni de la data depăşirii limitei de 1% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare, acţionarii aflaţi în această situaţie sunt obligaţi să vândă acţiunile care depăşesc limita de deţinere.Din acest articol intelegem ca el, Catalin Chelu, ar fi trebuit sa vanda deja? Sau cele trei luni se calculeaza de cand a constatat SIF concertarea-depasirea? Sau de cand a dat CNVM atestatul?

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s